Sejururi de circa 350 de lei, în noaptea de Revelion, în Mamaia, Mangalia şi Eforie

Tot mai multe oferte pentru noaptea de Revelion vin de la hotelierii de pe litoral. Ei vor să-i facă pe români să-şi schimbe obiceiul de a petrece sărbătorile de iarnă la munte. Astfel, pachetele costă în jur de 350 de lei de persoană pentru un sejur în Mamaia, Mangalia sau Eforie. Tarifele cuprind, pe lângă masă şi cazare, spectacole, surprize şi accesul la centrele spa. Pentru cei care preferă destinaţiile externe, există oferte pentru Bulgaria, Croaţia, Egipt sau Tunisia.

Hotelierii de pe litoral au pregătit ofertele pentru sărbători încă din primele zile de toamnă. Ei au vrut să se asigure că turiştii vor avea timp să aleagă ce li se potriveşte cel mai bine. „Nu am creat pachete cu obligativitate, cu un anumit număr de nopţi de cazare. Preţurile pornesc de la 220 de lei şi ajung la 360 de lei”, a declarat directorul unui hotel de patru stele din Mamaia.

Reuşita nopţii dintre ani depinde de meniul mesei de Revelion. „Am pregătit un bufet suedez cu aproximativ 35 de preparate, salate şi preparate de bază din carne de porc, carne de pui şi peşte. Avem şi preparate mai sofisticate cum ar fi curcan cu dulceaţă de ceapă, un somon tartar cu sos olandez, un steak de vită cu sos calvados”, a precizat bucătăreasa hotelului.

Pentru cei care s-au hotărât mai greu şi au decis să facă Revelionul în afara ţării, agenţiile de turism au oferte numai una şi-una. „Litoralele turcesc, grecesc sau croat vin cu oferte de asemenea tentante pentru individual, dar trebuie să ţinem că Bulgaria este mai accesibilă, iar oferta porneşte de la 33 de euro pe zi”, a explicat agentul de turism, Cristian Barhalescu.

Sursa: Realitatea.net



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s